Autorităţile de frontieră au descoperit 26 de migranţi care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi într-un camion încărcat cu frigidere, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, în timp ce alţi zece cetăţeni străini au fost opriţi din drumul lor pe jos către ţara vecină

Camionul în care se aflau migranţii era condus de un român, care transporta frigiderele în Italia.

„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 26 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 15 cetăţeni din India, opt din Afganistan şi trei din Pakistan, majoritatea solicitanţi de azil în România”, a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Ceilalţi migranţi au fost prinşi în zona localităţii Vărşand, la aproximativ 800 de metri de linia de frontieră. Sunt zece persoane care mergeau pe jos spre graniţă, în urma verificărilor stabilindu-se că sunt din Afganistan şi aveau depuse acte prin care solicitau azil în ţara noastră.

26 de migranţi, ascunşi într-un camion, printre frigidere

Și ieri, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat douăzeci și doi de cetăţeni din Pakistan și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Potrivit Poliției de Frontieră, aceștia erau ascunşi în automarfare sau pe jos. Conform acestora, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un  cetăţean bulgar aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, semințe de floarea soarelui pentru o societate din Austria. În urma efectuării controlului, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, doi cetăţeni străini, iar în urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan.

,,Acțiuni asemănătoare au avut loc și la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul pentru două automarfare conduse de șoferi români ce transportau profile metalice și componente auto pentru diferite societăți comerciale din Slovacia și Italia. În urma efectuării controlului, s-au descoperit în total, în compartimentele destinate mărfurilor, paisprezece cetățeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Pakistan și Afganistan, solicitanți de azil în țara noastră.

De asemenea, și la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac, la intrare în localitatea Nădlac, au fost depistate șase persoane care se deplasau pe jos spre teritoriul statului vecin. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Afganistan”, informează Poliția de Frontieră.

Sursa:www.stiridiaspora.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.