Kyle Rittenhouse, tânărul în vârstă de doar 18 ani judecat zilele acestea pentru că a împușcat trei persoane, dintre care două mortal, în timpul unor proteste din august 2020 din Kenosha, Wisconsin, a fost găsit nevinovat vineri de toate capetele de acuzare, anunță CNN, citată de Digi24. Adolescentul, care risca închisoare pe viață, a pledat pentru legitimă apărare.
Citeşte întreaga ştire: Adolescentul care a împușcat trei oameni la un protest din SUA, găsit nevinovat.

Cei 12 juraţi ai unui tribunal din statul Wisconsin l-au declarat pe Kyle Rittenhouse ”nevinovat” pentru cele cinci capete de acuzare, în a patra zi de deliberări. După citirea verdictului de către juriu, Rittenhouse, care a ascultat în picioare, s-a prăbușit pe scaun și aproape a izbucnit în plâns. Elie Honig, analist CNN pe probleme legale, afirmă că verdictul juriului nu poate fi atacat, astfel că nu va exista un apel împotriva deciziei.„E gata. Acuzarea nu poate face apel. Un verdict de nevinovăție este definitiv. Este finalul procesului împotriva lui Kyle Rittenhouse”, a spus analistul. El a mai declarat că legea statului Wisconsin în general este în favoarea inculpaților care susțin că au fost în legitimă apărare, așa cum s-a apărat și Kyle Rittenhouse. În august 2020, Kyle, care pe atunci avea 17 ani, a ieșit în stradă, după ce orașul Kenosha a fost cuprins de proteste „Black Live Matter”, după ce un polițist a împușcat mortal un bărbat de culoare. De altfel, incidentul a avut loc la doar câteva luni de la uciderea lui George Floyd și a readus în centrul atenției acuzațiile de rasism la adresa poliției. Protestele din Kenosha s-au transformat apoi în violențe. Pe lângă incendierea unor mașini și clădiri, jafuri și alte distrugeri stradale, evenimentele au avut un deznodământ mult mai tragic: doi oameni au murit împușcați.S-a întâmplat când Kyle venise înarmat la protest, de partea autorităților, alături de alți civili înarmați care încercau să păzească proprietățile de a fi distruse. Cu doar puțin timp înainte să deschidă focul, el a fost fotografiat în timp ce curăța graffiti de pe zidurile din oraș. La un moment dat, Kyle Rittenhouse a fost urmărit într-o parcare de Joseph Rosenbaum, în vârstă de 36 de ani, care a aruncat un obiect înspre el. Nu după mult timp, Rittenhouse a tras de mai multe ori în Rosenbaum, împușcându-l mortal. Apoi, Kyle a fugit către zona în care erau staționați polițiștii, fiind urmărit de mai mulți protestatari furioși. Adolescentul a tras din nou asupra oamenilor și a împușcat alți doi oameni. Andhont Huber, în vârstă de 26 de ani, a murit, iar Gaige Grosskreutz, care avea atunci 26 de ani, a fost rănit.

Cazul a devenit extrem de mediatizat în SUA. Stânga americană a susținut că e vorba de crime comise de un alb suprematist, în timp ce conservatorii au considerat că acesta a acționat în legitimă apărare.


Sursa: libertatea.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.