O barcă aflată în derivă, cu motorul stricat și pe care se aflau 22 de migranți din Irak și India, printre care și un bebeluș de două luni, a fost salvată din apele Dunării, în noaptea de miercuri spre joi, de polițiștii din Mehedinți. Migranţii voiau să treacă de pe malul sârbesc în România, relatează Agerpres.

În noapte de miercuri spre joi, în jurul orei 22.40, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Șvinița, județul Mehedinți, s-a primit o informare prin intermediul Punctului de Contact Porțile de Fier I, de la Poliția de Frontieră Sârbă, care a solicitat sprijinul autorităţilor române să intervină cu o ambarcațiune din dotare pentru salvarea unor persoane aflate în pericol pe fluviul Dunărea. Imediat a fost declanşată o acţiune de salvare, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Șvinița intervenind cu o ambarcaţiune. „La aproximativ 200 de metri de malul sârbesc al Dunării, a fost descoperită ambarcațiunea pneumatică în care se afla un grup format din douăzeci și două de persoane, adulţi şi copii”, a transmis Poliția de Frontieră Română, într-un comunicat de presă.

Ambarcaţiunea pneumatică era supraîncărcată, fiind depăşită capacitatea de şapte persoane care asigura navigarea în condiţii de siguranţă, şi avea motorul defect, pasagerii fiind nevoiţi să vâslească, pe întuneric, cu ajutorul unor vâsle improvizate.

În urma intervenției echipajului ambarcațiunii Poliției de Frontieră, migranții din India şi Irak au fost salvați și duși în siguranţă la malul sârbesc, unde au fost preluați de echipajele din ţara vecină, pentru a le acorda sprijin de specialitate.

Corina Moraru, de la Poliţia de Frontieră Mehedinţi, a precizat că unul dintre pasagerii aflați în barcă ținea în brațe un copil de doar două luni. „Colegii din Serbia ne-au anunţat că au interceptat o barcă supraîncărcată cu persoane care sunt în derivă şi sunt în pericol de a se îneca. Migranţii voiau să treacă de pe malul sârbesc în România, dar au fost duşi înapoi pe malul sârbesc, întrucât trebuiau să fie transportaţi la cel mai apropiat punct de ajutor, iar acesta era mult mai aproape de Serbia”, a explicat, pentru agenția citată, Corina Moraru.

Sursa:www.libertatea.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.