Trupele ruseşti aflate la graniţa cu Ucraina au capacitatea de a declanşa o invazie rapidă şi sunt capabile să pună la punct şi să-şi organizeze liniile de aprovizionare, unităţile medicale şi rezervele de combustibil necesare susţinerii şi ducerii unui război de lungă durată – în cazul în care Moscova chiar ar decide să invadeze Ucraina, au declarat pentru CNN surse apropiate serviciilor de informaţii. În acelaşi timp, trupele şi muniţia masate de Rusia la frontieră ar fi suficiente pentru ducerea unui război-fulger „blitzkrieg” de cel puţin 7-10 zile

Numărul de echipamente militare masate la graniţa cu Ucraina este, în acest moment, suficient pentru a aproviziona timp de 7-10 trupele ruseşti din prima linie cu muniţie sau combustibil. În cazul altor unităţi de sprijin, acestea pot desfăşura nestingherit operaţiuni chiar şi timp de o lună, au declarat specialiştii consultaţi de CNN.

Congresmanul american Mike Quigley, membru în comisia pentru Intelligence a Camerei Reprezentanţilor a declarat pentru CNN că Rusia poate invada „când doreşte” şi că trupele ruseşti masate la frontiera ucraineană sunt echivalentul declanşării „unui blitzkrieg din zilele noastre”, relatează Digi24.ro.

În acest moment nu este încă foarte clar dacă preşedintele rus Vladimir Putin chiar doreşte să invadeze Ucraina sau concentrarea de trupe reprezintă doar o modalitate în jocul negocierilor pe care Kremlinul îl are cu Occidentul, însă trebuie  precizat că ministrul rus de externe Serghei Lavrov a lansat, joi seara, de la tribuna OSCE, un nou atac la adresa NATO, acuzând-o că s-ar extinde spre Est.

Lavrov s-a plâns că promisiunile de aderare făcute Georgiei şi Ucrainei la summitul NATO de la Bucureşti în 2008 constituie o „mină” care a „detonat” deja în Georgia în 2008.

„Decizia Summitului NATO de la Bucureşti din aprilie 2008 potrivit căreia „Georgia şi Ucraina vor deveni membre NATO” într-o zi constituie o „mină pusă chiar sub temelia arhitecturii securităţii europene”, a afirmat Lavrov, evocând în acest context intervenţia militară a Rusiei în Georgia în august 2008.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat la rândul  său Rusia cu privire la orice nouă „acţiune agresivă” la frontiera cu Ucraina, unde în ultimele zile au fost înregistrate ample mişcări „importante şi neobişnuite” de trupe ruseşti.

„Trebuie să fim lucizi, trebuie să fim realişti cu privire la provocările cu care ne confruntăm. Şi ceea ce vedem astăzi este o consolidare importantă de capacităţi militare ruseşti”, a afirmat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, la Bruxelles.

El a spus că nu doreşte să speculeze în legătură cu intenţiile Rusiei, dar a remarcat: „Vedem o concentrare neobişnuită de trupe şi ştim că Rusia a fost dispusă să utilizeze aceste tipuri de capacităţi militare înainte pentru a desfăşura acţiuni agresive împotriva Ucrainei”.

Concentrarea de militari ruşi la frontieră – al căror număr Ucraina îl estima la 100.000 săptămâna trecută – este foarte periculoasă, a spus Jens Stoltenberg, deoarece reduce timpul de avertizare în cazul în care Rusia decide să „desfăşoare o acţiune militară agresiva împotriva Ucrainei”.

Zilele trecute și preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a transmis reprezentanților NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianţa Atlantică să se extindă spre estul Europei.

„În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă”, a declarat Putin în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin.

Sursa:www.g4media.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.