Regatul Unit se confruntă cu o lipsă serioasă de șoferi de TIR după Brexit. Pentru a face față acestui lucru, guvernul britanic a introdus o schemă prin care se vor elibera mai multe vize temporare în efortul de a contribui la reducerea deficitului de şoferi de camioane. 

Însă, majoritatea șoferilor de camion nici nu se gândesc să meargă în Marea Britanie să înceapă lucrul. În ciuda investițiilor anunțate, se pare că bătăile de cap din logistica britanică nu vor fi rezolvate imediat.

Un raport BBC arată că șoferii din Europa de Est au părăsit țara și s-au întors acum la muncă în Uniunea Europeană. Se oferă mult mai mult pentru șoferi pe drumurile europene, se pare. De exemplu, în mai multe țări dușurile sunt gratuite în timp ce în Anglia trebuie să plătești pentru ele.

Mulți șoferi de TIR se plâng, de asemenea, de mâncarea scumpă și puțină de-a lungul autostrăzilor din Marea Britanie. 

„În Italia se poate mânca ceva decent la un preț acceptabil”, spune un șofer român pentru BBC.

La ce bun să lucrezi în Anglia trei sau șase luni și apoi să fii din nou fără serviciu?”

 

Potrivit reprezentanților din sectorului britanic de transport, este nevoie imediată de 80.000 de șoferi de camion. Pentru a ocupa aceste posturi vacante, guvernul oferă vize temporare, dar majoritatea șoferilor nu sunt prea dornici. 

„La ce bun să lucrezi în Anglia trei sau șase luni și apoi să fii din nou fără serviciu?”, se întreabă șoferul român de camion din știrea BBC.

Majoritatea șoferilor de TIR optează pentru un anumit loc de muncă și un anumit venit.

Potrivit guvernului britanic, până acum sunt doar 300 de solicitări de eliberare a unor vize temporare pentru şoferi de camion, deşi guvernul a acceptat să acorde 5.000 de astfel de vize pentru şoferi străini care să se angajeze pe un astfel de post în Marea Britanie, situaţie care în opinia premierului Boris Johnson reflectă o problemă de ofertă globală pentru această categorie profesională.

Un reprezentant al acestui sector consideră că numărul redus al acestor solicitări este ca urmare a faptului că vizele aprobate de guvernul britanic sunt doar pe termen scurt, fiind valabile numai până în luna martie, ceea ce le face să fie puţin atractive.

Între timp, guvernul britanic investește 32,5 milioane de lire sterline în noi facilități de autostrăzi, în speranța de a le face mai plăcute pentru șoferii de TIR. 

Boris Johnson: Marea Britanie se află după Brexit „într-un punct de inflexiune”

 

Marea Britanie se află după Brexit „într-un punct de inflexiune” în care lasă în urmă un sistem prin care depindea de „forţa de muncă ieftină şi slab calificată” străină, pentru a evolua către o economie cu salarii şi calificări înalte, a explicat premierul britanic Boris Johnson într-o declaraţie acordată postului BBC în timpul congresului anual al Partidului Conservator.

El le-a sugerat astfel transportatorilor să rezolve problema deficitului de şoferi de camion crescând salariile, pentru a face acest sector mai atractiv, nu căutând forţă de muncă ieftină din străinătate.

Cotidianul conservator Daily Telegraph scrie că în opinia guvernului de la Londra actuală criză a aprovizionării şi forţei de muncă nu este rezultatul unei proaste gestiuni a statului, ci a faptului că multe companii „dependente de forţa de muncă ieftină” străină nu s-au pregătit pentru consecinţele ieşirii Marii Britanii din UE. 

Sursa:www.stiridiaspora.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.