UPDATE:

ISU Vâlcea transmite că ar fi vorba despre 4 persoane decedați, trei bărbați și o femeie. Totodată, 3 persoane conștiente ar fi fost preluate de ambulanțele ajunse la fața locului, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.

Știrea inițială:

Trei persoane au murit şi alte două sunt în stare foarte gravă în urma unei explozii care s-a produs, joi, la Uzina Mecanică Băbeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, transmite Agerpres. Potrivit pompierilor vâlceni, explozia s-ar fi produs ca urmare a manevrării unei mine antipersonal. Explozia nu a fost urmată de incendiu. La fața locului intervin chiar în aceste momente mai multe forțe de ordine. ISU Vâlcea intervine cu un echipaj de Descarcerare, un SMURD, două ambulanţe de tip C, două de tip B şi un echipaj ASAS. Ulterior va fi deschisă o anchetă pentru a se stabili exact cum s-a produs deflagrația.

„În urma exploziei au rezultat trei persoane decedate, două inconştiente cu traumatisme. Se intervine cu un echipaj de Descarcerare, un SMURD, două ambulanţe de tip C, două de tip B şi un echipaj ASAS. Deflagraţia nu este urmată de incendiu.”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu. 

Incident similar și în 2019

Un incident similar a avut loc în 2019, la aceeași uzină mecanică.Atunci explozia la Uzina Mecanică Băbeni s-a produs din cauza unui element de submuniție, tânărul decedat lucrând în apropierea lui, potrivit ISU Vâlcea. Reprezentanții ISU Vâlcea au transmis atunci că tânărul care a murit în urma exploziei de la Uzina Mecanică Băbeni avea 22 de ani. Acesta era angajat al Uzinei.

Ttânărul lucra în apropierea unui element de submuniție care a explodat. Paramedicii SMURD au încercat să îl resusciteze pe tânăr, însă manevrele nu au avut rezultat. Din cauza șocului suferit, mama băiatului, o femeie de 52 de ani, a fost preluată cu o ambulanță și dusă la spital. În zonă au fost trimise un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenţie în caz de incendiu, un echipaj al SMURD şi o salvare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În 2019 explozia a fost urmată şi de un incendiu, dar acesta a fost stins de personalul din uzină. De altfel, cei care au dat alarma atunci au fost chiar oamenii din fabrică care au sunat la 112 pentru a anunța cele întâmplate.

Sursa:www.dcnews.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.