O parte din muniția pe care interlopul Adrian Taloș o avea pentru pistolul găsit asupra sa a fost recuperată din WC-ul Poliției.

Vă reamintim că, în noaptea de 22/23 octombrie, polițiștii au intervenit în Complexul studențesc din Timișoara după ce au primit informația că Taloș este în fața unui bar și amenința că-l va împușca și îl va tăia pe un alt interlop cunoscut, Sașa Marcov, apropiat de Lucian Boncu. Când a observat că vin polițiștii, Taloș a aruncat pistol sub o mașină din apropiere, de unde a fost recuperată. De asemenea, asupra interlopului a fost găsită o macetă. Adrian Taloș a reușit să fenteze vigilența polițiștilor și a ajuns cu o parte din muniție în sediul Poliției unde a fost dus pentru audieri. Acesta a cerut să fie meargă la toaletă și acolo a aruncat în WC două gloanțe pe care le avea ascunse în unul dintre ciorapi. Ulterior, anchetatorii le-au descoperit și au întocmit un proces-verbal. Taloș este în continuare arestat.

Sursa :pressalert.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.