O sucursală BRD din Brăila a fost jefuită astăzi, la prânz, informează debraila.ro. Presa locală precizează, citând surse din rândul anchetatorilor, că suma furată s-ar ridica la câteva mii de euro.

În imaginile publicate de site-ul citat se vede cum un bărbat intră în sucursală purtând un hanorac cu glugă, mască chirurgicală și mănuși și se îndreaptă spre un birou. După ce îi intinde angajatei un bilet pe care scria un mesaj amenințător, bărbatul îi face semn către sertarul cu bani. Femeia deschide sertarul și fuge, iar bărbatul îl golește de bani.

Ulterior, hoțul s-a făcut nevăzut. Polițiștii încă îl caută pe individ. 

„Astăzi, în jurul orei 14,05, o angajată a unei sucursale bancare de pe raza municipiului a sesizat prin apel 112 faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras din incinta sucursalei o sumă de bani, după care ar fi fugit. În acest moment, poliţiştii împreună cu jandarmii brăileni efectuează activităţi de verificare şi căutare pentru localizarea şi depistarea persoanei în cauză”, arată un comunicat al IPJ Brăila.

Sursa:https://m.dcnews.ro/jaf-la-madrid-un-antreprenor-a-ramas-fara-milioane-de-euro_844464.html