De mai bine de un an și jumătate, viața Loredanei Chivu a luat o întorsătură nedorită. Intervenția de la nivelul posteriorului s-a dovedit a fi un eșec, iar problemele par să nu-i mai dea pace. Până acum are 14 operații, iar medicii ar fi avertizat-o pe fosta asistentă TV că e foarte probabil ca numărătoarea să nu se oprească aici. Asta nu e tot! Nici durerile pricinuite de intervențiile repetate nu i-ar da pace blondei.

Loredana Chivu pare să se fi „abonat” la medicul chirurg, dar nu la cel estetician, așa cum o făcea în trecut! Blondina a făcut o serie de operații, în speranța de a-și repara posteriorul distrus, dar procesul e departe de a se termina.

Surse din apropierea blondei ne-au dezvăluit că Loredana merge în mod regulat la control, deoarece durerile nu-i dau pace. Face analize peste analize și urmează tot felul de tratamente în speranța că suferința i se va diminua.null

Ce ar speria-o cel mai tare pe Loredana Chivu

Nici veștile venite din partea medicilor n-ar fi prea încurajatoare, drept urmare starea de spirit a fostei asistente a lui Dan Capatos n-ar fi una bună. S-ar părea că Loredana Chivu este în continuare speriată de ceea ce urmează, însă un lucru este cert, urmează cu strictețe sfaturile medicilor.

Sursele citate ne-au mai dezvăluit și că, pe lângă durerile fizice pe care le resimte, ar mai fi un aspect care o preocupă mult pe blondă. Are 31 de ani și ar vrea să-și întemeieze o familie, dar problemele de sănătate nu-i dau pace. Astfel că nu se poate concentra pe nimic altceva și simte că viața i-a fost pusă „pe pauză”.

Mai ales că ar fi posibil ca în perioada imediat următoare să mai fie supusă încă unei operații. Ar fi cea de-a 15-a intervenție! Sau, dacă rezultatele ultimelor analize făcute sunt pozitive, atunci ar fi nevoie doar de un simplu tratament medicamentos.

Fosta asistentă TV cere daune de un milion de euro

Procesul deschis de Loredana Chivu împotriva clinicii de înfrumusețare care i-ar fi distrus posteriorul pare să capete și el și o altă turnură. În luna iulie, la primul termen al procesului, judecătorii au dat câștig de cauză clinicii, decizia nefiind definitivă și putând fi atacată cu apel imediat după pronunțare.

Surse din anturajul ex-asistentei TV susțin că Loredana Chivu este și mai pornită împotriva celor care „au distrus-o” și vrea și mai mulți bani. Potrivit informațiilor noastre, de la 300 de mii de euro cât cerea inițial daune morale, mai nou, fosta asistentă TV cere un milion de euro. Al doilea termen al procesului ar urma să aibă loc în curând. Se pare că magistrații au reevaluat cazul, au ținut cont de tot ce i s-a întâmplat Loredanei, iar șansele ca ea să câștige ar fi destul de mari.

Loredana Chivu, cu posteriorul “pe avarii” din cauza unei intervenții eșuate

În tot acest timp, Loredana Chivu încearcă, pe cât posibil, să-și continue viața și să-și “recupereze” posteriorul. În acest sens a început un tratament în România, care ar fi urmat să se întindă pe durata a șase luni și al cărui cost se ridică la 50.000 de euro. ”Blondina” ar fi acceptat pe loc să achite această sumă, mai ales că ar fi primit asigurări că va fi ca nouă în doar jumătate de an. Din păcate, lucrurile n-au stat deloc așa, iar perioada de recuperare se tot prelungește.

În total, din cauza acestei probleme, fosta asistentă a lui Dan Capatos a ajuns de 14 ori pe mâinile medicilor. Sursele CANCAN.RO ne-au dezvăluit că medicii sunt rezervați în ceea ce o privește pe Loredana Chivu și că deocamdată nu știu când se va putea face reconstrucția fesieră. Intervenție ale cărei costuri se vor ridica la câteva zeci de mii de euro, însă Loredana ar considera că pentru sănătatea ei niciun preț nu e prea mare.

Sursa:www.cancan.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.