Persoanele care încă nu s-au vaccinatn în timp ce Germania se confruntă cu al patrulea val al pandemiei de Covid-19, trebuie să înțeleagă că datorează societății protejarea altora, a declarat joi cancelarul Angela Merkel citată de Reuters.

Prezentă la summitul economic Asia-Pacific, la invitația premierului Noii Zeelande Jacinda Ardern, Merkel a spus că politicienilor le revine sarcina de a explica necesitatea măsurilor, fiind onești cu publicul.

Europa se confruntă cu o nouă creștere a numărului de cazuri Covid-19, experții temându-se că sistemele sanitare vor fi din nou copleșite, în parte din cauza faptului că persoanele nevaccinate continuă să răspândească boala, transmițând-o celor mai vulnerabili și mai în vârstă.

„Trebuie să spunem clar că avem dreptul de a ne vaccina, iar asta este o mare șansă, o realizare uriașă a științei și tehnologiei”, a spus Merkel. „Dar avem și obligația de a contribui la protejarea societății”.

În timp ce persoanele nevaccinate fac parte din grupuri care sunt mai puțin expuse riscului de a dezvolta forme severe ale bolii, statistic vorbind, ele pot transmite virusul celor mai în vârstă, al căror sistem imunitar este slăbit și care pot ajunge la terapie intensivă, chiar dacă sunt vaccinați.

Sursa:www.hotnews.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.