O mamă din Philadelphia a dat naștere la ceea ce se crede a fi primul „bebeluș Tesla” din lume: un copil născut pe scaunul din față al unei mașini electrice inteligente în timp ce aceasta conducea pe pilot automat, scrie Guardian .

Inedita naștere, relatată de Philadelphia Inquirer , a avut loc în septembrie, în timp ce Yiran Sherry, în vârstă de 33 de ani, și soțul ei, Keating Sherry, în vârstă de 34 de ani, îl duceau pe fiul lor Rafa, în vârstă de trei ani, la grădiniță.

Lui Yiran Sherry i s-a rupt apa în timp ce familia era blocată în trafic. Cu ritmul contracțiilor crescând rapid și cu un trafic ce abia se mișca, cuplul și-a dat seama că nu vor ajunge la timp pentru ajutor medical.

Keating Sherry a pus vehiculul pe pilot automat după ce a setat sistemul de navigație spre spital, aflat la 20 de minute distanță, în suburbia Paoli. El a spus că a ținut o mână ușor pe volanul mașinii în timp ce își ajuta soția să nască.

„La dracu, hai să facem asta!”

„Îmi strângea mâna atât de tare că am crezut că o să mi-o sfărâme. Îi [spuneam] ‘Yiran, OK, concentrează-te pe respirație’. Acesta era un sfat și pentru mine. Eram plin de adrenalină”, a povestit Keating Sherry.

Decizia de a naște în mașină a fost una chinuitoare, a spus și Yiran, care era cu un ochi pe ora estimată a sosirii de pe sistemul de navigație și cu celălalt pe traficul ce abia se mișca.

„Să împing bebelușul sau să mă mai țin? Să împing bebelușul sau să mă mai țin? La dracu, hai să facem asta!”, își amintește ea că își spunea.

Până la urmă, și-a născut fiica în timp ce ajungeau la spital, șoptind soțului: „Dumnezeule, Keating. A ieșit”.

Asistentele au tăiat cordonul ombilical al bebelușului chiar pe scaunul din față al mașinii.

Toată lumea venea să vadă „Bebelușul Tesla”

„Odată ce pediatrul a spus: „Este sănătoasă, felicitări”, a fost o adevărată ușurare pentru noi”, a povestit Keating.

Odată ajunsă în spital, Yiran a spus că asistentele au continuat să vină în camera ei pentru a vedea „bebelușul Tesla”: „Tu ești cea care a născut copilul în mașină?”

Cuplul și-a numit fiica Maeve Lily, după ce s-a gândit pentru scurt timp la numele Tess, ca omagiu pentru producătorul auto.

„Mulțumim inginerilor geniali de la Tesla pentru extraordinara voastră proiectare a pilotului automat”, a spus Keating Sherry.

O veste bună pentru compania cu probleme de imagine

Nașterea bebelușului este o veste bună pentru Tesla, afectată de o publicitate negativă din cauza problemelor de siguranță și a unor abuzuri la locul de muncă.

Săptămâna aceasta, o companie de taxi din Paris a renunțat la utilizarea mașinilor Tesla Model 3 după un accident mortal. Anterior, Tesla s-a confruntat cu un proces în Florida din cauza unui accident care a implicat moartea unui adolescent într-un Model S în 2019.

Fondată de cel mai bogat om din lume, antreprenorul Elon Musk, care deține și PayPal și SpaceX, compania a fost obligată în octombrie să plătească 137 de milioane de dolari despăgubiri unui angajat de culoare care a fost abuzat din motive rasiale.

Tesla se confruntă, de asemenea, cu acuzații de agresiune sexuală din partea a numeroase femei.

Sursa:www.hotnews.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.