Apar primele date șocante din ancheta morții cântărețului Petrică Mîțu Stoian. Potrivit unor informații pe surse, necropsia a relevat că artistul a murit din cauza unei barotraume. Asta, în condițiile în care clinica la care s-a dus să își facă recuperarea susținea că tratamentul nici nu fusese început.

Familia interpretului Petrică Mîțu Stoian va fi audiată la Parchet. Artistul era sub tratament de recuperare post-COVID la o clinică privată. Ulterior, starea lui de sănătate s-a înrăutățit, iar artistul a fost transferat la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Urgență din Reșița. Rudele și apropiații lansează acuzații grave la adresa cadrelor medicale, iar anchetatorii spun că vor cerceta fiecare medic care l-a avut în grijă pe artist. 

Ce înseamnă barotrauma

Cauza preliminară a morții artistului Petrică Mîțu Stoian ar fi barotrauma. Asta rezultă din primul rezultat al necropsiei.

„Este o discuție amplă. Barotrauma înseamnă o traumă, o rănire prin creșterea de presiune. Este o chestie foarte serioasă, apare când există leziuni preexistente în plămâni. Apar ca niște bule care se sparg din cauza presiunii. recuperarea după covid este destul de sensibilă pentru că apar aceste reacții”, a explicat  medicul pneumolog Radu Crișan Dabija, la Realitatea PLUS.

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.