Premierul Nicolae Ciucă a participat joi dimineață la ”Forumul capitalului românesc”, organizat de Intact – trustul fondat de Dan Voiculescu. Pe lista de vorbitori și parteneri s-au aflat condamnați penal precum Gruia Stoica, Dumitru Nicolae zis ”Niro” ori Vladimir Ciorbă – toți condamnați penal pentru fapte de corupție ori evaziune fiscală.

Alături de șeful guvernului, la eveniment au mai participat alți patru miniștri (Finanțe, Fonduri UE, Muncă și Energie), dar și consilierul prezidențial pe Economie, Cosmin Marinescu.

  • Surse din PSD au declarat pentru G4Media.ro că, deși pe lista participanților figurează și liderul PSD, Marcel Ciolacu, acesta nu a dat curs invitației și nu a participat la dezbateri.

Alt invitat este Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie, marele beneficiar al tunului de la Romexpo. Chiar în aceste zile va fi votat în Parlament proiectul prin care Camera de Comerț primește gratuit de la statul român 46 de hectare de teren la complexul Romexpo – cea mai scumpă zonă imobiliară din România.

Participarea premierului Ciucă la un eveniment la care sunt invitați condamnați penal are loc exact în ziua în care guvernul dă o lovitură micilor antreprenori, scăzând pragul la care IMM-urile mai pot plăti impozit pe cifra de afaceri în loc de impozit pe profit.

  • Cine se numără printre vorbitorii și partenerii evenimentului, potrivit agendei publice:

Gruia Stoica. În februarie 2016, Gruia Stoica a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de influență. Gruia Stoica a fost găsit vinovat că a dat o mită de 3 milioane de euro ca să obțină un contract pentru compania sa feroviară, GFR.

În aprilie 2020, Gruia Stoica a primit a doua condamnare pentru corupție. El a fost condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală și spălare de bani. El este judecat pentru constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de peste 1,8 milioane de euro în dosarul privatizării companiei Transbordare Vagoane Marfă din Iași.

Vladimir Ciorbă. Pe 1 noiembrie 2017, prin sentința definitivă 1532/2017 a Curții de Apel București, Răzvan Vladimir Ciorbă a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Ciorbă făcea parte dintr-un lot de 16 inculpați trimiși în judecată, în 2015, de DIICOT într-un dosar de ”constituire grup infracțional organizat” în vederea săvârșirii de infracțiuni economice în perioada 2011-2012.

Nu este singurul dosar penal în care fost implicat Răzvan Vladimir Ciorbă. Din 2015, el este anchetat într-un dosar în care au fost formulate de DNA acuzații de grup infracțional organizat, fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, Ciorbă fiind chiar arestat pentru o scurtă perioadă. Acest dosar, în care apare și numele lui Iulian Herțanu, cumnatul fostului premier Victor Ponta, este în lucru și acum la DNA.

Dumitru Nicolae ”Niro”. Dumitru Nicolae a fost condamnat în 2016 la doi ani şi patru luni de închisoare în dosarul Microsoft. Instanţa a confiscat de la el două milioane de dolari şi un milion de euro.

Alături de Niro au mai fost trimişi după gratii Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, fostul primar din Piatra Neamţ, şi Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor. Potrivit procurorilor DNA, Dumitru Nicolae ar fi dat mită unor oficiali din statul român pentru ca anumite firme să fie favorizate în contractele pentru prelungirea lincenţelor Microsoft.

Ștefan Vuza. El cumpărat combinatul Oltchim cu finanțare din Rusia. În 2018, combinatul de produse chimice Chimcomplex Borzești, controlat de magnatul Ștefan Vuza, a primit undă verde de la Consiliul Concurenței pentru achiziția unei mari părți din activele Oltchim, contra sumei de aproximativ 128 de milioane de euro. Finanțarea pentru cea mai mare parte a sumei vine de la banca VTB Europe, cu capital rusesc și sediul în Frankfurt (Germania), potrivit documentației depuse de Vuza. Banca – mamă a VTB Europe este o instituție rusească de credit, aflată pe lista băncilor sancționate de SUA și Uniunea Europeană din cauza legăturilor cu Kremlinul.

Luchi Georgescu, patroana firmei Beciul Domnesc, a fost și ea urmărită penal alături de fostul deputat Dan Mihai Marian și omul de afaceri Gheorghe Netoiu într-un dosar legat de dobandirea frauduloasa de la ADS a unui teren de 692 hectare plantat cu vita-de-vie. Acuzatiile sunt de abuz in serviciu, instigare la abuz in serviciu, instigare la complicitate la infractiunea de abuz in serviciu, spalare de bani.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Sursa:www.g4media.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.