Dacă nu sunt vaccinați, suplimentar, trebuie să stea în carantină 10 zile. Cei care vin din țările UE pot intra cu certificatul verde, iar dacă nu au un astfel de document vor sta 10 zile în carantină.

Măsurile au fost decise în contextul confirmării prezenței tulpinii Omicron în România și reprezintă un prim set, care urmează a fi lărgit în preajma Crăciunului. 

Astfel:

  • cei care vin din afara UE (inclusiv UK) trebuie să prezinte un test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore, dacă sunt vaccinați. Dacă nu sunt vaccinați sunt obligați să stea în carantină 10 zile.
  • cei care vin din statele UE și sunt vaccinați vor intra la fel ca și până acum fără alte restricții în România, în baza certificatului verde. Persoanele nevaccinate și netrecute prin boală în ultimele șase luni, care călătoresc din alte state membre UE aflate în zona roșie urmează a fi carantinate zece zile.
  • Persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală în ultimele șase luni și care nu prezintă test RT PCR realizat cu 72 de ore înaintea călătoriei vor fi carantinate pentru 14 zile.

Este de așteptat ca aceste măsuri să fie aprobate de guvern și să intre în vigoare în zilele imediat următoare.

De asemenea, înaintea Crăciunului, va fi introdus un PLF, un document ce va fi completat la intrarea în țară și care va permite localizarea pasagerului. 

Având în vedere numărul mare de români așteptați să revină în țară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populației și facilitarea liberei circulații, în contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, a fost analizată utilizarea, începând cu data de 20 decembrie, la intrare în România a formularul de localizare a pasagerului. La nivel guvernamental, se va elabora în acest sens o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare și o cale nouă de legătură, între țară și românii din diaspora”, se arată în comunicatul autorităților.

Deciziile au fost luate în urma unei reuniuni de urgență a premierului Ciucă cu ministrul Sănătății, cei ai Internelor și Armatei, precum și cu șeful DSU, Raed Arafat și șefa INSP, Adriana Pistol. Ședința a durat patru ore și vine după ce vineri guvernul nu a reușit să ia decizia introducerii obligativității testului PCR la intrarea în țară pentru toți călătorii, indiferent de unde vin sau dacă sunt sau nu vaccinați, așa cum ceruse INSP. Ulterior, decizia a fost precipitată, dar într-o altă formă, de confirmarea, sâmbătă, a primelor două cazuri de Omicron în România.

Sursa: biziday.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.