Procurorii îl acuză pe autor de tentativă de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal. Procesul acestuia va începe în curând.

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis că prin rechizitoriul din data de 8 februarie s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unui inculpat acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie calificată şi a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Procurorii spun că la data de 18 ianuarie 2022, în jurul orelor 16:00, purtând o mască de protecţie chirurgicală la nivelul feţei şi o căciulă pe cap, inculpatul a pătruns în sediul unei bănci comerciale din municipiul Mangalia, unde l-a informat pe un angajat al băncii că are asupra sa o bombă şi l-a ameninţat că o va detona dacă nu va primi toţi banii din casierie, pentru ca ulterior să îl sechestreze pe acel angajat, până la intervenţia firmei de pază alarmate şi a organelor de poliţie.

„După negocierea cu inculpatul, când acesta ceruse suma de 500.000 lei şi o maşină pentru a pleca de la locul faptei, organele de poliţie au reuşit să îl dezarmeze pe cel în cauză de un cuţit şi au stabilit că asupra sa nu exista de fapt nicio bombă”, spun anchetatorii.

În cursul investigaţiilor inculpatul şi-a motivat acţiunea ilicită prin aceea că datora suma de 6.000 de lei unei bănci, iar că veniturile sale erau insuficiente pentru achitarea creditului. 

Sursa:www.adevarul.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.