Claudiu Daniel Dolot a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în locul lui fiind numit Mihai Culeafă, conform unei decizii a premierului interimar, Florin Cîţu, publicată în Monitorul Oficial, transmite Agerpres.

Mihai Culeafă a fost până la data acestei decizii vicepreşedinte al ANPC şi a coordonat, împreună cu Paul Anghel, director general al autorităţii, acţiunile de control derulate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în ultima perioadă.

Claudiu Dolot fusese numit în funcţia de preşedinte al ANPC la finele lunii februarie 2021, în locul lui Eduardt Cozminschi.

BLACK FRIDAY 2021. ANPC, nou lot de site-uri şi magazine amendate

Mai mulți operatori economici, care administrau site-uri și magazine cu vânzare directă și care au anunțat reduceri speciale în cea mai activă perioadă din an au fost verificați.

Din acest punct de vedere, aceștia au fost controlați de Comandamentul Special Black Friday – înființat pentru prima dată, în acest an de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – pentru a se asigura că respectă prevederile legale în ceea ce privește reducerile și promoțiile.

Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri:

– nu există informații care să indice în mod clar și neechivoc data la care încetează oferta și faptul că aceasta se referă a stocul disponibil;

– prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea;

– publicarea unor caracteristici nereale ale produselor oferite spre comercializare pe site, practici comerciale înșelătoare;

– neconformitatea între informațiile afișate la diferite pagini ale aceluiași site;

– afișarea sintagmei “super calitate la super preț ”, fără a avea posibilitatea verificării avantajului specific al prețului sau al calității produselor;

– banca prezintă comisionul la plata către comercianți 0 lei, ca un avantaj, în cadrul ofertei promovate de black friday, în condițiile în care toți utilizatorii de card, indiferent de emitent, beneficiază de această reglementare.

Operatorii economici sancționați, au fost:

Flanco Retail SA, Galați

Altex Romania SRL, Galați

Staer International SA, Galați (site și magazin)

Dan Capitan SRL, Galați – http://www.bambooda.ro

Bibilel SRL, Galați – http://www.bibilel.ro

Quasar Comex SRL, Focșani http://www.maxxonline.ro

Romferm SRL, Focșani – http://www.romferm.ro

Optical Investment Group SA, Piatra Neamț

Pet Product SRL, Piatra Neamț

Flanco Retail SA, Tg Neamt

Jysk Romania SA,

Roman Jysk Romania SA, Piatra Neamt

DM Drogerie Markt SRL, Roman

Robest Com SRL, Piatra Neamt

Studio Moderna SRL, Piatra Neamț

Ado Capricia SRL, Piatra Neamt – http://www.capricia.ro

BNP PARIBAS PERSONAL FINANCE SA PARIS, Sucursala București (din incinta magazinului Dedeman Bacău), transmite ANPC.

Comisarii ANPC au constatat următoarele abateri:

– nu există informații care să indice în mod clar și neechivoc data la care încetează oferta și faptul că aceasta se referă a stocul disponibil;

– prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea;

– publicarea unor caracteristici nereale ale produselor oferite spre comercializare pe site, practici comerciale înșelătoare;

– neconformitatea între informațiile afișate la diferite pagini ale aceluiași site;

– afișarea sintagmei “super calitate la super preț ”, fără a avea posibilitatea verificării avantajului specific al prețului sau al calității produselor;

– banca prezintă comisionul la plata către comercianți 0 lei, ca un avantaj, în cadrul ofertei promovate de black friday, în condițiile în care toți utilizatorii de card, indiferent de emitent, beneficiază de această reglementare.

Sursa:www.dcnews.ro

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.