Un pacient internat la Spitalul Județean Brașov a încercat să ,,evadeze” pe fereastră, cu ajutorul unor cearșafuri, dar a căzut de la etaj, anunță Brașov.net.

Pacientul a căzut în gol, de la etajul întâi, iar angajații spitalului au anunțat poliția.

„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin, pacient în cadrul unității medicale anterior menționate, ar fi încercat să părăsească, pe fereastră, incinta acesteia, folosindu-se de mai multe cerșafuri, ulterior accidentându-se prin cădere în balconul aflat la demisolul spitalului”, au declarat oficialii IPJ Brașov.

Cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov care au și deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Facebook

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.