Un bărbat de naționalitate română, care conducea un ansamblu rutier compus dintr-o auto platformă Iveco și o platformă dublă, pe care avea trei mașini, s-a prezentat, ieri, la ora 23.00, la punctul de trecere a frontierei Ártánd. Autoritățile l-u amendat pe loc.

Agenții de la Oficiul Poliției de Frontieră Biharkeresztes au inspectat ansamblul rutier compus dintr-o dubă și două platforme, și au constatat că acesta cântărea cu 1.140 de kilograme mai mult decât masa maximă admisă. Prin urmare, șoferul român a fost sancționat administrativ.

Astfel, românul va scoate din buzunare suma de 200.000 HUF (2.700 de RON), relatează dehir.hu. Nu este singurul șofer român, care este amendat pentru depășirea greutății maxim admise. 

Românul, sancționat cu 200.000 de forinți maghiari

Un alt șofer român, sancționat, în luna august, pentru aceeași abatere. Poliția din Biharkereszt a luat măsuri împotriva unui șofer român, care a fost amendat, în luna august. Românul se afla la volanul unui ansamblu rutier. După ce forțele de ordine l-au legitimat pe șofer, au trecut la inspecția mijlocului de transport.

La punctul de trecere a frontierei rutiere Ártánd, pe 15 august, anul curent, s-a prezentat un șofer român, care conducea un ansamblu rutier, compus dintr-o dubă și o remorcă , care care se aflau două automobile. Polițiștii din Biharkeresztes au inspectat ansamblu rutier, pe care se aflau cele două automobile tractate, și au constatat că acesta depășea cu 226 de kilograme greutatea brută maximă permisă.Prin urmare, forțele de ordine l-au sancționat administrativ pe șoferul român, a raportat police.hu. Românul va scoate acum din buzunare o amendă de peste 400.000 HUF.

Un alt șofer român, bun de plată din aceleași motive

Tot în luna august, un alt șofer român, amendat administrativ de polițiști. La începutul lunii august, patrule ale Subdiviziunii Hajdú-Bihar a Direcției Județene de Poliție din Hajdúnánás au acționat la Polgár împotriva unui alt șofer român, are se afla la volanul unei dube Mercedes, înmatriculată în România, care tracta două autoturisme pe o remorcă.

Aceștia au măsurat greutatea încărcăturii și au constatat că aceasta depășea greutatea maximă admisă cu 3160 de kilograme. Bărbatul a fost amendat cu 500.000 HUF.

Sursa: http://www.stiridiaspora.ro

2 thoughts on “Ungaria. Șofer român, amendă usturătoare după ce polițiștii au văzut ce transporta”

  1. Nu e dubă. E autoplatformă.


  2. Nu e nicio dubă. E o autoplatformă.
    Masa se măsoară in kg. Greutatea se măsoară in N.

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: