Victor Ponta a fost, astăzi, la sediul PSD din Bulevardul Kiseleff. Fostul lider PSD, în prezent președintele PRO România, a avut o discuție cu Marcel Ciolacu.

Fostul șef social-democrat a fost la sediul PSD din Bulevardul Kiseleff, unde au loc negocieri pentru formarea Guvernului.

Potrivit unor surse Realitatea PLUS, astăzi se finalizează negocierile privind programul de guvernare.

De altfel, se pare că fostul șef al social-democraților merge des la sediul PSD din Kiseleff. 

„Am discutat cu domnul Ciolacu ceva privat, este prietenul meu”, a spus Victor Ponta, la ieșire. 

Întrebat dacă a discutat despre programul de guvernare, Ponta a replicat: „Nu mă pricep la politică. Nu am fost un premier bun, premieri buni sunt acum. Nu vin des la sediul PSD. Am venit acum că era aici. Nu puteam să-l scot din sediu că are treabă.”

Sursa : http://www.realitatea.net

Comenteaza:

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.